Șezătoare literară la Blanc Mesnil, Franța, Februarie 2022
Șezătoarea este un obicei străvechi dedicat femeilor în cadrul căreia, aparte socializarea, femeile bătrâne transmit celor tinere diferite mesteguri, în special cusutul, țesutul sau croșetatul. În șezători fetele mai și torceau, ne povestea doamna Maria, iar băieților li se permitea să fure fusul unei fete pe motivul ca aceasta să iasă afară să i se poată fura un sărut…
Pe lângă toate acestea, țâpuritura, care în general era transmisă pe cale orală, își făcea și ea loc în intimitatea șezătorilor, uneori mai tristă, alteori mai veselă sau chiar amuzantă.
Tot șezătoare mai este denumită și o întrunire, reuniune, cenaclu, serată muzicală sau literară. Asemenea reuniuni literare au avut un rol însemnat în crearea și transmiterea folclorului literar.
Înainte cu câteva luni, mai exact în vara anului 2021, am revenit din țară cu un peretar de la bunica mea dragă, mă gândeam în acel moment că mi-a alina dorul de ea dacă îl aduc cu mine. Nu știam eu atunci ce urma să mi se pregătească, cum vocea sufletului meu, sau a strămoșilor urma să se exprime prin mine.
În Ianuarie 2022 am avut o cădere în neant, cum ar spune mai marii scriitori. Aș putea numi această cădere noaptea neagră a sufletului meu, sau revenirea lui în corpul meu fizic.
După mulți ani de înstrăinare, singurătate și suferință, am acceptat într-un final să revin acasă, la mine. Eu, cea care am fost, sau n-am fost, pentru că nu poți fi fară suflet, a murit ca să-mi lase locul mie, cea care urma să fiu. Acesta a fost începutul devenirii mele pe drumul schimbării sau al evoluției spirituale, cum s-ar spune.
Urma să trimit actele pentru divorț, o căsnicie care a durat doăzeci de ani și s-a soldat cu trei copii, minunați dealtfel, suflete rupte din sufletul meu, inimii care bat la unison cu a mea, sânge din sângele meu, viața mea mai pe scurt, fară ei n-aș fi știut de mine, cea care sunt azi, și musai a fost să mă bucur cumva să pot trece peste perioada ce urma să fie destul de dificilă. Nu a fost ușor să i-au această decizie.
La vremea aceea ajutam femeile să-și facă rost de lectură în limba română, grupul pe care l-am fondat pe Facebook avea aproape un an, Ziua Internațională a Drepturilor Femeii era aproape și ea, așa că am decis să organizez o Șezătoare pe tema lecturii la mine acasă. A fost cadoul meu pentru mine în avans, cu ocazia împlinirii varstei de 40 de ani.
Prin această Șezătoare, am redescoperit acestora, doamna Măria TOMA SARCĂ, cunoscută că Marie lu’ Onizie ne-a și horit , ne-a și citit și ne-a jucat și un danț din Oas.
Vă las mai jos postarea pe care am făcut-o pe Facebook imediat după aceasta, iar pe linkul de mai jos puteți viziona montajul video de pe canalul meu de Youtube.
!
